Orient Express (2003) online / онлайн

Printul Andrei Morudzi (interpretat de Sergiu Nicolaescu), ultimul descendent al unei vechi familii aristocratice, traieste de 16 ani, dupa ce a pierdut o mare parte din avere, intr-o izolare totala, retras la castelul sau de la Moruzeni. Singuratatea sa, vegheata de omul de incredere Costache, nu este populata decat de fantomele trecutului, de imaginea tineretii sale si de dorinta de a merge zilnic calare pana la linia ferata din apropiere pentru a intampina Orient Express-ul, pe care il lua odinioara frecvent spre Paris, locul unde isi petrecuse cea mai frumoasa parte din viata. O data pe saptamana insa, printul invita la castel cativa prieteni, cum ii numeste el, adica notabilitatile micii comunitati locale, oameni de conditie foarte diferita de a sa: familia sefului de gara Take Criveanu, familia preotului Anton, pe silvicultorul Vasile Gardescu, bun confident de idei, moralist si filosof de ocazie. Pe print il viziteaza, din cand in cand, si Carmen Ionescu, o femeie tanara, cocheta, fosta balerina intr-un cabaret bucurestean, acum proprietara unui atelier de croitorie. Ana Criveanu, fiica sefului de gara, o tanara de 21 de ani, tocmai intoarsa dintr-un pension bucurestean, cunoaste pe print si este fascinata de acesta, de castel si de biblioteca sa. La sugestia printului, Ana vine des la castel pentru a imprumuta carti. Intalnirile si plimbarile lor prin padure sunt surprinse intr-o zi de Amalia Frunzetti, bogata vecina a printului, care avusese o legatura cu el, in urma cu 20 de ani. Baroana, acum vaduva, astepta la fiecare intalnire cu printul sa fie ceruta in casatorie. Amalia o cunostea pe Ana pentru ca tanara era logodita cu nepotul ei, Bob. Cand se sarbatoreste venirea lui Bob de la studii, intre acesta si Andrei Morudzi se declanseaza un lung schimb de replici, care se va continua si in zilele urmatoare la castel, replici care pun in evidenta viziunile total diferite despre viata si lume ale celor doi. Bob, care pledeaza pentru natural si firesc, ii reproseaza printului ca este rupt de lume, ca nu intelege nimic din viata, ca traieste fals, ca tot ce face este artificial. Distictia lui e o masca, o masca inumana. Pana si imaginea sa din tinerete ii reproseaza printului ratarea. Nu are familie, nu are copii, traieste cu o croitoreasca cu aere de burgheza, o vaduva bogata il vrea de sot, iar o tanara de 20 de ani s-a indragostit de el. Conflictul e ca un jar mereu mocnit, stins de print doar cu plonjarile sale sufletesti in trecut.

Regie: Sergiu Nicolaescu
Actori: Sergiu Nicolaescu, Maia Morgenstern, Dan Bittman, Gheorghe Dinica, Ioana Moldovan, Daniela Nane, Alina Chivulescu, Dan Puric, Florin Mihailescu
Gen: Drama, Romantic, Film romanesc
Anul: 2004


De la tradiţionalul personaj al comunistului ilegalist, artistul complex Sergiu Nicolaescu îşi îmbogăţeşte filmografia ce altfel ar fi rămas incompletă (atât ca regizor şi scenarist, cât mai ales ca actor), cu un gen pe care orice maestru îl abordează la vârsta a treia: evocarea figurii neînţelesului (dacă se poate aristocrat) la bătrâneţe. Visconti a reuşit o capodoperă cu Ghepardul - condiţia prinţului bătrân care se luptă cu schimbările vremii, dar Visconti e un regizor care a dat nenumărate capodopere şi care avea aristocraţia la inelul de pe degetul cel mic. Probabil că la Visconti s-a raportat Sergiu Nicolaescu atunci când a avut ideea să realizeze Orient Express (sau, mai corect, să ecranizeze romanul Prinţul, al lui Tudor Teodorescu Branişte) dar, ca orice pigmeu, e incapabil să-şi dea seama de distanţa care-l desparte de culmi şi de uriaşi de talia lui Visconti.
Să vedem însă ce încearcă să fie Orient Express: un film despre un aristocrat român ce-şi petrece mare parte a vieţii (şi a averii) prin cazinourile pariziene, iar la bătrâneţe se retrage la palatul de la moşia lui din România, unde trăieşte izolat de mulţi ani. Din când în când oferă serate modeste unor vecini cât se poate de modeşti, pentru a savura (sic!) distanţa dintre acvilă şi muşte... Evident că aceste uşor pervers-nobile intenţii nu le-am ghici dacă ele n-ar fi psihanalizate cu viu grai (şi astfel, explicate pentru noi, neînţelegătorii) de câte unul din fin-grobienii observatori şi admiratori ai aristocratului (prinţul Morudzi, acesta din urmă). Amintirile îi revin şi revede episoade întregi din tinereţea-i pariziană, printr-o serie de flash-back-uri. Dintre episoade nu pot lipsi, evident, cele cu iubirile din tinereţe - înţelegem că multe, dar din care una singură e evocată. Iubirile continuă şi acum, cu cel puţin trei femei de vârste şi condiţii diferite, la palatul de la Moruzeni: o croitoreasă vulgară, fostă dansatoare (probabil şi mai vulgară); o iubire de tinereţe, dar care nu s-a stins; şi încă o iubire - a unei copile faţă de intangibilitatea prinţului, şi care se va sfârşi tragic.
Şi să vedem acum ce este în realitate Orient Express: în primul rând figura în prim-plan a lui Nicolaescu, prinţul bătrân, dublată de cea a lui Dan Bittman, prinţul tânăr, ambii actori unul mai desăvârşit decât celălalt. De la bolboroselile ininteligibile ale primului (replicile lui Nicolaescu ar trebui titrate pe ecran pentru a fi înţelese), până la stângăciile lui Bittman, în rol de bărbat încă bine, făcând figură de excentric cinic. Caii revin laitmotivic pe toată durata filmului, ca şi trenul Orient Express ce trece prin mijlocul moşiei de la Moruzeni şi care-i evocă prinţului amintiri de demult. Dar ca orice simboluri într-un context ridicol, capătă şi ele o mare încărcătură de ridicol. Sergiu Nicolaescu e departe de a fi în stare să creeze o atmosferă viscontiană. E departe de a avea ştiinţa şi talentul să surprindă inefabilul şarm al aristocraţiei apuse. E departe de a şti să-ţi ofere cadre altfel decât şablonarde. E departe chiar şi de abilităţi minime pentru un regizor, ca aceea de a mânui şi de a-şi ţine-n frâu actorii: antologică prin ridicol e scena, spre final, în care junele interpretat de Vlad Zamfirescu încearcă să-l împuşte pe prinţ. Atinge acel punct al ridicolului în care, într-un moment ce se vrea plin de tensiune şi de tragism, izbucneşti în râs. Gheorghe Dinică e cel dintotdeauna (căzut într-un manierism tot mai adânc, din păcate). Valentin Teodosiu aşijderea, iar Maiei Morgenstern nu i se poate reproşa nimic personal, căci reproşurile de neintegrare i se cuvin regizorului. Singurul rol nestrident e al tinerei îndrăgostite de prinţ - Kézdi Imola. De altfel, actorii tineri ar trebui să fie mai atenţi cu regizorii pe mâna cărora se lasă, căci regizorii proşti au ştiinţa de a-i trage în jos. Vlad Zamfirescu nu e un actor prost. Rolul pe care-l face în Orient Express e însă de-a dreptul jenant...
Şi ce mai este Orient Express? Un film ruşinos, care a înghiţit o groază de bani din bugetul statului (şi, deci, o sumă din buzunarul fiecărui cetăţean român), unul din proiectele scandaloase ale CNC-ului, pe care domnul senator l-a realizat mă întreb cum: în vacanţe şi-n week-end-uri, ori chiulind de la Senat? Cât despre finanţare, bineînţeles că nu-i nici o problemă, devreme ce Sergiu Nicolaescu e în juriul (iar atunci când nu e, îl controlează din umbră) ce decide care sunt proiectele de filme finanţate de la bugetul statului, propriile-i proiecte fiind în competiţie. Şi câştigând, evident. Câştigând până acum şi câştigând şi de-acum încolo - aşteptaţi-vă la o nouă catastrofă, căci la concursul de scenarii de acum două luni încă unul din proiectele lui a fost ales spre realizare. Un nou film cu care senatorul va continua ceea ce a început acum mulţi ani: asasinarea a ceea ce mai rămăsese din cinematografia română. (agenda.liternet.ro)